Inorogul, putere şi virtute
Autor: Irina-Maria Manea |
23 vizualizări
Calul alb, cu ochi albaştri şi corn în mijlocul frunţii, este
unul dintre cele mai cunoscute animale fabuloase, ocupând o poziţie de
cinste în bestiariile medievale. Licorna sau inorogul are o simbolisticã
bogatã, reprezentând atât agresivitatea masculinã cât şi virutea şi
puritatea, de aceea şi alchimia îi atribuie proprietãţi miraculoase.
Îl regãsim la Ctesias, prin secolul al IV-lea a.Hr., care culege mai
multe relatãri din India, vorbind despre aşa-numitul monokeros (”un
corn”), cãruia îi sunt asociate calitaţi terapeutice. De pildã se credea
cã pudra fãcutã din cornul sãu are rolul unui leac ce apãrã împotriva
pericolelor. Inorogul are şi proprietãţi regale în China Anticã. El
apare de obicei la manifestarea unei virtuţi regale, cum ar fi justiţia.
Simbolistica sa este asimilatã de cea a dragonului în cadrul petrecerii
denumite ”Dansul Inorogului” din Extremul Orient, în calitate de
luptãtor împotriva soarelui şi aducãtor de ploaie.
În literatura medievalã cornul sãu devine sabia lui Dumnezeu, raza
solarã, aspectul divin al creaturii. În reprezentãrile iconografice o
simbolizeazã pe Fecioara fecundatã de Duhul Sfânt. Cornul sãu cuprinde
mai multe etape simbolice: mai întâi sexualitate, aspectul biologic,
pentru ca trecând prin etapa intermediarã de psihologizare a unitãţii
sexuale sã se ajungã la depãşirea şi sublimarea acesteia. În viziunea
alchimicã inorogul reprezintã fecioria spiritualã, invocând o imagine de
hermafrodit, dar mai mult în sensul transcenderii sexualitãţii decât a
unificãrii dublei sexualitãţi. Licorna încarneazã şi cuvântul lui
Dumnezeu.
În
ceea ce priveşte relaţia cu conceptul de dragoste curteneascã, inorogul
se apropie de tipul marilor îndrãgostiţi, care resping iubirea
nevirtuoasã. Animalul fabulos deţine marea putere de a sesiza
impuritatea, de aceea se spunea cã numai tinerele fecioare aveau
capacitatea de a îmblânzi creatura, care venea şi se aşeza în poala lor.
Detectarea celei mai mici urme de alterare împiedicã orice implicare
amoroasã. Yves Berger menţioneazã cã ”asemenea fãpturi renunţã la iubire
din fidelitate pentru iubire şi pentru a o salva de la o deteriorare
ineluctabilã”. Cu alte cuvinte, pentru ca iubirea sã supravieţuiascã ca
ideal, orice potenţialã implinire a sa trebuie sã disparã pentru cã
aplicarea ideii o anuleazã.
Capacitatea de a renunta la nevoia de a poseda este un alt aspect
important. Mitul licornei se referã la fascinaţia pe care o exercitã
virtutea şi puritatea chiar şi asupra celor mai corupte suflete, la
ideea unei sublimãri a carnalitãţii care se preface într-o curãţenie
desãvârşitã. O tradiţie esotericã spune cã Adam ar fi fost primul care a
zãrit o licornã, în Grãdina Edenului, şi cã acestea mai pot fi încã
observate, dar doar de cãtre cei cu sufletul curat în mod excepţional.
Şi tradiţiile chinezeşti povestesc cã fantasticele animale vor reapãrea
când va domni din nou bunãtatea printre oameni. Unele traduceri biblice
consemneazã cã inorogul a fost prima creaturã care a primit un nume de
la Adam, ridicat astfel deasupra tuturor celorlalte fãpturi. Când Adam
şi Eva pãrãsesc paradisul, licorna îi acompaniazã, ca simbol al
castitãţii.
Planşele alchimice îl indicã drept necesar în calea desãvârşirii
spirituale,al transmutaţiei interioare sau descoperirii aurului
filosofal. Ideea o împãrtãşeşte şi mitologia orientalã, care asociazã
animalul fabulos cu ochiul frontal al înţelepciunii, sigiliul
divinitãţii şi unitãţii dintre aceasta şi creaţie. Unele opere de artã
înfãţişeazã douã licorne care se rãzboiesc, desemnând conflictul dintre
cele douã aspecte pe care le încarneazã fiinţa: sexualitatea şi
fecioria; dorinţa contradictorie a procreaţiei fãrã pierderea
virginitãţii. Tapiseria de la Cluny ”Doamna şi licorna” aratã o tânãrã
fatã care îşi leapãdã bijuteriile şi este gata sã fie absorbitã de un
cort, simbol al divinitãţii. Este un fel de anulare a sinelui pentru
integrarea înt-un joc divin superior, de nivel cosmic. Doamna, prin
înţelepciunea şi puritatea sa împacã leul cu inorogul, care aduce pacea.
Cornul înãlţat al inorogului, care capteazã energia divina, este în
acord cu axul cortului prelungit cu un vârf şi cu arborii care ar
simboliza uniunea misticã dintre Orient şi Occident. Insula acestei
scene este un lotus, iarãşi un simbol al regenerãrii spirituale.
Astfel, licorna evocã într-o primã instanţã carnalitatea, pentru ca
apoi sã o depaşeascã devenind o energie care emanã din puritate. Mai
multe legende vorbesc despre întoarcerea frumoasei fãpturi, probabil o
metaforã a cautãrii unui adevãr spiritual trecut în umbrã. Este pânã la
urmã simbolul unei transformãri interioare, prin care se doreşte
armonizarea laturilor contradictorii ale omului. Nu este de mirare cã în
China numele sãu, Jilin, înseamnã Yin-Yang.
