miercuri, 5 octombrie 2011

DESPRE CREŞTINIZM


                                                                                                                                           Cum numai creştinizmul persecutat a devenit o religie dominantă şi de stat – biserica s-a cufundat în corupere, fals şi sînge.
     Înseamnă oare acest lucru, că creştinizmul este aşa de rău? Nu! Pur şi simplu locul preotului este în catacombe şi nu pe amvonul de aur.


                                                    M. Veller, Totul despre viaţă

marți, 4 octombrie 2011

ALEXANDRU ŞI DIOGENE



                      
                                                


Cândva demult, în Atena, intr-un butoi veţuia Diogene.

luni, 3 octombrie 2011

FRUMOASA CALAMITATE

                             

   

         În ce îi priveşte pe oameni, Zeus le-a trimis femeia, această "frumoasă calamitate"(Th.585), sub forma Pandorei, "darul tuturor zeilor"(Munci, 81 sq). "Capcană adîncă şi fără ieşire sortită oamenilor", astfel o denumea Hesiod; "căci din ea a purces spiţa, seminţia blestemată a femeilor, osînda teribilă instalată în mijlocul muritorilor"(Th.592 sq).
        
        Pandora deschide misterioasa cutie şi toate relele se răspîndesc în lume. Cînd ea pune la loc capacul, numai Speranţa se mai găsea pe fundul vasului. Remarcă Sechan şi Leveque: "este exact cea ce dorea Zeus iritat, să-l supună pentru eternitate pe om "trudei" (Munci, 91), de aceia el a pus în vas şi Speranţa "pentru ca ea să hrănească vanele eforturi ale muritorilor" (Simonide)


        Pe scurt, departe de a fi binefăcătorul omenirii, Prometeu este responsabil de decăderea ei actuală. La Mecone el a provocat separarea totală, definitivă dintre zei şi oameni. Apoi răpind focul, el a scos din fire pe Zeus şi a stîrnit astfel intervenţia Pandorei, adică apariţia femeii, şi prin urmare, răspîndirea a tot felul de griji, tribulaţii şi nenorociri. În fond "răul reprezintă răzbunarea lui Zeus.
 

joi, 7 aprilie 2011

PETROLUL ESTE SÎNGELE RĂZBOIULUI


Pe 3 decembrie 1927 Stalin a declarat că „Nu se poate purta un război fără petrol, iar în viitorul război cel ce va avea superioritate în problema petrolului, acela va avea şanse de victorie".

marți, 8 martie 2011

8 MARTIE – ZIUA ARMATEI SOVIETICE SI A FORŢELOR MILITARE MARITIME! URA, TOVARĂŞI!!!


Versiunea oficială: În februarie 1918 detaşamentele muncitoreşti prost înarmate, formate din voluntari,  au zdrobit trupele germane lîngă oraşele Pscov şi Narva.În cinstea acestei victorii ziua de 23 februarie a devenit zi de sărbătoare şi de la acea dată se începe istoria Armatei Roşii.

joi, 10 februarie 2011

LOCALIZAREA DENUMIRILOR GEOGRAFICE ÎN ANTICHITATE


           



            Napoli. În traducere „oraşul nou”. Se află în Italia.

            Cartagena – în traducere “oraşul nou”.

            Napoli situat în Palestina.

            Napoli din Scythia.

            Noua Romă (Constantinopol) putea avea si denumirea “oraşul nou”.

Când citim în cronici despre evenimente care au avut loc în “oraşul nou” apare problema identificării oraşului.

miercuri, 26 ianuarie 2011

IUDA ŞI CEI 30 DE ARGINŢI






        
            

     P.Liukimson în cartea sa "Evreii şi banii" scrie că, dacă pentru creştinii ortodocşi Isus din Nazaret este fiul lui Dumnezeu, întruchiparea Domnului în fiinţă umană, produs al concepţiei imaculate atunci pentru evrei el întotdeuna a fost şi rămîne un eretic periculos, un renegat născut în urma unui adulter al mamei sale.

miercuri, 5 ianuarie 2011

Vechimea Bibliei


VECHIMEA BIBLIEI



Din copiile Bibliei, care sau păstrat până in zilele noastre, cele mai vechi se consideră manuscrisele din Alexandria, Vatican şi Sinai. Aceste trei manuscrise se datează cu a doua jumătate al secolului IV după Hristos. Ele sunt scrise în limba greacă. Cum au apărut aceste codexuri se cunoaşte foarte puţin. Manuscrisul din Alexandria a fost făcut cadou în a. 1628 împăratului englez Carol I de patriarhul Chiril Lucaris, cel din Sinai a fost descoperit de teologul Tischendorf abia în secolul XIX şi cel din Vatican a fost găsit în a.1475. De cine şi în ce condiţii nu se ştie.