HRONOLOGIA - ŞTIINŢĂ BISERICEASCĂ

                           

Apariţia şi dezvoltarea iniţială a hronologiei a avut loc în sînul bisericii şi o perioadă foarte îndelungată sa aflat sub un control absolut din partea ei.
În lucrările fundamentale ale lui Scaliger şi Petavius hronologia anticâ este redată prin tabele de date fară a fi argumentate printrun studiu. Şi nu este de mirare fiindcă în decurs de secole istoria ca atare rămînea istoria bisericii creştine şi era scrisă de feţe bisericeşti.

Se consideră că bazele hronologiei au fost stabilite de către Eusebiu Panfil şi binecuvîntatul Ieronim în secolul IV. Lucrarea lui Panfil şi Ieronim “Hronica” a fost descoperită doar în Evul mediu tîrziu şi are numai cîteva fragmente autentice în limba greacă. Restul constă din traduceri în latină de Ieronim.

În secolul XIV Nichifor Calista a încercat să scrie o nouă istorie a antichităţii dar a repetat doar cele spuse de Panfil. Trebue de remarcat că lucrarea lui Panfil a fost publicată mai tîrziu decît lucrarea lui Nichifor. Logic ar fi să concluzionăm că lucrarea lui Calista a fost o sursă de inspiraţie pentru “anticul” Eusebiu Panfil.

Deoarece mai toţi hronologii erau oameni evlavioşi sau deţineau funcţii importante în biserica creştină concepţia hronologică a fost bazată pe interpretarea datelor numerice din Biblie.

Majoritatea documentelor au ca punct de pornire in descrierea evenimentelor data facerii lumii dar această dată variază de la un istoric la altul şi această amplitudă are circa 2100 ani. Aceasta a adus la o încurcătură foarte mare. Scaliger cu Petavius primii au încercat să folosească metoda astronomică pentru a confirma veridicitatea datelor hronologice bazate pe scrierile biblice. Anume a confirma şi nu a controla fiindcă Biblia cu autoritatea ei elimina orice dubii. Încercarea aceasta astronomică a fost considerată ca o metodă “ştiinţifică” şi împreună cu autoritatea biblică au dus la încrederea deplină în acest sistem de date.

Către secolul XIX istoricii au ajuns la concluzia că lucrul este făcut şi a rămas doar o nimica toată- elaborarea unor detalii.Începînd cu secolul XX avem istoria aşa cum a fost scrisă de Eusebiu, Ieronim, Teofil, Augustin, Clement din Alexandria, Scaliger şi Petavius.